Protejarea drepturilor e proprietate intelectuală
în contextul programelor de conformitate

Autor: Mihai G. Popa, expert în Drept corporativ, Director Juridic și de Conformitate al companiei BAYER Romania. Publicat în “Legal Magazin”, ediția a XVII-a, Decembrie 2017, p. 21. Articol publicat în grupajul “Noi orientări în domeniul Eticii și Conformității (1)”, coordonat de Cristian Ducu.

În cadrul activităților pe care le efectuează Departamentele Juridice și de Compliance în gestionarea și prevenția riscurilor de conformitate se regăsesc din ce în ce mai pregnant și acelea referitoare la modul în care sunt apărate drepturile de proprietate intelectuală, cu ambele sale componente respectiv: drepturile de autor și proprietatea industrială.

În acest context specialistul din cadrul Departamentelor Juridice și de Conformitate a trebuit să-și extindă aria de cercetare inclusiv cu domeniul al proprietății intelectuale care joacă un rol important, spre exemplu, în cel puțin în două zone de risc de conformitate în acest moment. Astfel prezintă o importanță aparte relația domeniului proprietății intelectuale cu cel al legilor concurenței mai ales din perspectiva utilizării brevetelor în context concurențial, precum și corelația protecției drepturilor de proprietate intelectuală cu domeniul protecției datelor cu caracter personal, aceasta în lumina implementării de anul viitor a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

La nivelul organizațiilor în care activitatea este concentrată pe invenție și inovație protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a devenit o regulă de bază ce se adoptă de managementul organizației și este pusă în aplicare de către departamentele juridice, de conformitate, audit și risk management. În mod firesc, prin politicile de conformitate se asigură obligația de confidențialitate a informațiilor din cadrul procesului de cercetare dar și de respectare a drepturilor persoanelor fizice sau al companiilor care creează sau sunt proprietari ai anumitor programe, materiale, instrumente, produse chimice etc. ca urmare a activității intelectuale depuse sau a investiției realizate.

Importanța protejării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul programelor de conformitate se realizează în primul rând prin includerea acestor valori ale organizației în codurile de etică, de conduită etc. care guvernează și stabilesc principalele direcții de comportament în cadrul acestora. Includerea principiilor în codurile de conduită este urmată de acțiuni de răspuns pentru protejarea proprietății intelectuale – ca valoare a companiei — prin intermediul sistemelor de conformitate ori de câte ori se constată încălcarea regulilor în cauză. Un rol important în aplicarea acestor principii îi revine specialistului de conformitate, care, prin mecanismele ce îi sunt puse la dispoziție în cadrul companiei — regulamente, procese specifice și programe de training –, trebuie să pună un accent deosebit pe informarea personalului și în final pe realizarea laturii preventive a activității sale.

Decisivă pentru formarea culturii de protejare a proprietății intelectuale este acțiunea de indicare clară în cadrul procedurilor organizației a posibilităților, dar în același timp și a limitărilor în funcție de care un angajat poate accesa anumite informații confidențiale, know-how etc. În același sens este necesară clasificarea în cadrul programelor de conformitate a tipurilor de informații confidențiale, precum cele din programele de cercetare, strategiile de afaceri ori de lansare de noi produse, fuziuni comerciale, dar și evidențierea în cadrul regulamentelor a drepturilor de proprietate intelectuală protejate, așa cum sunt drepturile de autor, brevetele, mărcile, indicațiile geografice, desenele și modelele industriale.

În concluzie profilul specialiștilor din domeniul juridic și de conformitate din cadrul organizațiilor s-a schimbat în ultima perioadă și prin prisma faptului că activitățile de evaluare și diminuare a riscurilor încălcării drepturilor de proprietate intelectuală au câștigat un loc important în zona programelor de conformitate.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.