Respectarea drepturilor omului
o noua zona de competenta pentru Departamentele de Etica si Conformitate

Sclavia nu este un fenomen care să aparțină trecutului îndepărtat. Sclavia despre care știm din cărțile de istorie despre Antichitate sau cea din filmele despre comerțul cu oameni în colonii, care a continuat la scară largă până în secolul al XIX-lea, nu au dispărut niciodată cu adevărat. Ceea ce se întâmplă zilele acestea în Libia ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne determine să acționăm la nivel politic pentru a reuși salvarea migranților care sunt vânduți în piețe precum niște fructe sau lampadare. Cu toții am aflat de asemenea cazuri de încălcări abominabile a drepturilor fundamentale ale omului grație unor organizații non-guvernamentale internaționale, dar și datorită eforturilor, adeseori riscante, ale unor trusturi media precum CNN, care, prin intermediul Proiectului Freedom, și-a propus să aducă în fața publicului larg cazuri concrete de sclavie modernă în speranța că prin acțiuni colective va putea fi oprit pentru totdeauna acest fenomen.

Însă cazurile de sclavie modernă sunt mult mai diversificate și mai perverse în natura lor decât ceea ce se întâmplă în Libia sau pe actualele rute de migrație dinspre Asia înspre Europa. De exemplu, India încă este afectată de sistemul de caste, iar persoane care provin din castele inferioare sunt adeseori captive unui sistem feudal de exploatare pe câmpurile de bumbac ori alte culturi sau în clădiri care impropriu se numesc fabrici. Cu siguranță ne amintim de acuzațiile la adresa Walmart cu privire la sursa unor carpete vândute de gigantul american și sclavia copiilor în industria textilă din India. Sau de cele îndreptate împotriva companiei Nike încă din anii ’70 și conform cărora produsele sale ar fi realizate în așa-numite „sweatshops” din Asia (cu precădere China), unde angajații sunt abuzați fizic și verbal, lucrează un număr de ore foarte mare, sunt privați de drepturi minimale cum ar fi accesul la servicii medicale, libertatea de mișcare, timpul de repaos ș.a.m.d.

În contextul acestor acuzații, răspunsul imediat al mediului de afaceri a constat în dezvoltarea unor standarde internaționale și a unor sisteme de auditare care să asigure companiile că furnizorii săi nu încalcă drepturile fundamentale ale omului. Social Accountability 8000 (SA8000), Initiative Clause Sociale (ICS) și Sedex Members Ethical Trade Audit (SMETA) sunt doar trei astfel de standarde care vizează în mod particular respectarea drepturilor angajaților în materia fundamentală a Drepturilor Omului și în cea a Dreptului Muncii, pe lângă chestiuni de protecția mediului, anti-corupție, impact social asupra comunităților dependente de organizația auditată etc.

Din varii motive, aceste standarde, bazate pe o aderare voluntară la principiile lor, chiar dacă aceste principii sunt adeseori prezente în convențiile Organizației Internaționale a Muncii (ILO) și în legislațiile naționale, nu au reușit să pună capăt practicilor corozive din mediul de afaceri. Pe de altă parte, a existat o oarecare dispută în ceea ce privește coordonarea obligației de conformare chiar la nivel de organizație întrucât, aria de acoperire fiind mai largă (adică incluzând protecția mediului, anti-corupția etc.), a fost și este adeseori privită ca făcând parte mai degrabă din zona de competență a departamentelor de (Comunicare și) Responsabilitate Socială. Ca atare, conformarea propriu-zisă cu astfel de standarde s-a aflat într-un permanent ping-pong între responsabilul de (etică și) conformitate și specialistul în responsabilitate socială, diluându-se în felul acesta importanța problematicii drepturilor omului însăși.

Absența unor schimbări vizibile la nivelul practicilor de business sau pervazivitatea unor astfel de practici în economia internațională, cu jurisdicții și culturi dintre cele mai diverse, au condus la o presiune socială și mediatică uriașă în ultimii ani, care a cerut ca mediul de afaceri să treacă de la o conformare voluntară la una obligatorie prin introducerea unei legislații specifice. Marea Britanie este, din acest punct de vedere, un exemplu de urmat căci în 2015 a introdus o lege care adresează în mod specific acest subiect și nu doar în formele amintite mai sus. Așa-numita Lege privind sclavia modernă (UK Modern Slavery Act 2015), prin partea a 6-a, „Transparență în lanțul de producție etc.”, instituie pentru anumite categorii de organizații obligații clare de raportare anuală pe chestiuni ce privesc sclavia și traficul de persoane (art. 54, alin. 1) și de informare publică (transparență) cu privire la ceea ce se raportează (ibid., alin 7). Asta după ce în prealabil incriminează sclavia, constrângerea, munca forțată sau obligatorie, traficul și exploatarea de ființe umane.

Înaintea Marii Britanii, Statele Unite ale Americii avea deja Secțiunea 1502 din Dodd Frank Wall Street Reform and Consumer Protection Act (2010), care se referă la mineralele provenind din zone de conflict (e.g., „diamantele însângerate”), dar și California Transparency in Supply Chains Act (2010), cu obligații de prevenire, de informare și de transparență privind incidentele specifice drepturilor omului în context economic pe tot lanțul de producție, cu responsabilități la nivel de management și organizațional.

Un alt exemplu în aceeași direcție este reprezentat de adoptarea de către Parlamentul Olandez pe 7 februarie 2017 a Legii privind obligația de prevenire a muncii minorilor (Wet Zorgplicht Kinderarbeid). Acest act normativ vine la pachet și cu sancțiuni pentru companiile care nu se conformează obligațiilor instituite prin lege, dar, spre deosebire de cazul Marii Britanii, nu va exista o autoritate care să urmărească în mod activ implementarea legii, ci se va acționa în baza unor sesizări. Franța se numără și ea printre puținele țări care au dezvoltat o legislație specifică ce adresează sclavia modernă. Deși Legea nr. 2017-399 din 27 martie 2017 privind „datoria privind prevenția” (devoire de vigilence, duty of care) este mai îngustă prin tipologia companiilor care trebuie să respecte prevederile legale, ea este mai drastică decât legislația britanică sau olandeză prin dimensiunea sancțiunilor financiare.

La toate aceste schimbări ale cadrului legal trebuie să adăugăm un alt filon al discuției despre responsabilitățile specialistului în conformitate în materia drepturilor omului. Acest nou filon ale legătură cu inițiativele privind responsabilitatea organizațiilor pentru toate tipurile de impact pe care acestea le au. Fie că vorbim de standarde privind sustenabilitatea — Global Reporting Initiative, UN Global Compact –, fie că ne referim la Sustainable Development Goals, toate acestea au împins mai departe ideea respectării drepturilor omului în sectorul economic în particular și militează deschis împotriva sclaviei moderne.

Prin urmare, evoluția reglementărilor juridice și non-juridice a făcut ca specialistul în conformitate să își îndrepte privirea din ce în ce mai mult înspre subiecte care nu se aflau per se în aria sa de interes. De cele mai multe ori, condițiile de muncă și respectarea drepturilor angajaților erau asigurate de departamentele de resurse umane. Specializarea constantă a subiectului și nevoia unei urmăriri constante a riscurilor asociate fenomenului sclaviei moderne au condus, credem noi, la extinderea ariei de responsabilitate a specialistului în conformitate. Chiar mai mult de atât, a preluat din aria de responsabilitate a specialistului în responsabilitate socială/sustenabilitate partea cea mai dificilă — respectarea drepturile omului în lanțul de producție –, așa cum specialiștii în protecția mediului au văduvit în cazul anumitor companii mari specialiștii în responsabilitate socială/sustenabilitate de conformitatea pe teme de mediu.