Impactul raportării non-financiare asupra companiilor

Dezbaterile Publice de Etică Aplicată 2014/2015 (Bucureşti)

Ianuarie 22, 2015 | 16.00. | Locaţie: Academia de Studii Economice, Sala Schuman

Dacă depăşim entuziasmul militant de tipul “Salvaţi planeta!” şi scepticismul fatalist de genul “Capitalismul a eşuat!”, poziţii de care dau dovadă mulţi din cei care se pronunţă asupra responsabilităţii sociale a companiilor, nu avem cum să nu observăm că acest domeniu a evoluat destul de mult în ultimii zece ani atât la nivel global, cât şi la nivel local, adică în ceea ce priveşte mediul de afaceri din România. De exemplu, ca să ne oprim doar la cazul nostru, din 2004-2006  şi până astăzi, am trecut de la proiecte punctuale, în marea lor majoritate de sponsorizare sau de sprijinire a plantărilor de copaci, la programe multi-anuale aliniate mai mult sau mai puţin cu strategia de business a companiilor, de la un număr restrâns de oameni de comunicare care “făceau CSR” pe dibuite la “specialişti în CSR”, “manageri de responsabilitate socială”, “auditori de responsabilitate socială” ş.a.m.d., de la un portal de ştiri şi câteva evenimente obscure la un număr considerabil de publicaţii academice şi non-academice, la dezbateri teoretice şi mai puţin teoretice, la analize ample sau punctuale ale fenomenului în anumite industrii, de la responsabilitatea socială ca panaceu la problemele cu stakeholderii  la instrumente şi mecanisme de responsabilitate socială dezvoltate la nivel de organizaţie pentru a gestiona eficient diferite probleme.

This is a text block. Click the edit button to change this text..