Obligativitatea raportării non-financiare de către companii din UE.
Impactul Directivei 2014/95/UE asupra mediului de afaceri din România
Policy Memo 57, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Noiembrie 2014
5. Implicaţiile adoptării noii directive la nivelul mediului economic din România
5.1. Implicaţii imediate
La momentul actual, întrucât ne aflăm la etapa transpunerii în legislaţia naţională, nu există implicaţii directe şi imediate asupra operaţiunilor companiilor generate de adoptarea Directivei 2014/95/UE. Conform articolului 4 din directivă, primele rapoarte non-financiare realizate de companii ca urmare a introducerii acestei obligativităţi de raportare sunt cele pentru „exerciţiul financiar care începe la 1 ianuarie 2016 sau în cursul anului calendaristic 2017”. Acest lucru nu înseamnă că întreprinderile şi grupurile mari nu se pot pregăti din punct de vedere tehnic şi din perspectiva competenţei organizaţionale pentru realizarea primelor rapoarte non-financiare. De altfel, o abordare pro-activă din partea companiilor până la momentul intrării în vigoare a prevederilor directivei (6 decembrie 2016) este de dorit nu doar din perspectiva conformităţii cu legislaţia astfel creată, ci şi ca o dovadă de implementare efectivă a principiilor care stau la baza ideii de responsabilitate socială.
Va exista un moment extrem de important în care companiile din România, prin organizaţiile care le reprezintă – camere de comerţ, federaţii şi asociaţii pe industrie sau zone de activitate etc. – vor putea să-şi manifeste interesul faţă de obligativitatea raportării non-financiare. Acesta este momentul consultării publice pe care Ministerul Finanţelor Publice este obligat să-l asigure din perspectiva tehnicii legislative pentru documentele normative prin care se transpun cele două directive, Directiva 2013/34/UE şi în mod special Directiva 2014/95/UE. Consultarea publică trebuie cerută în mod expres de către reprezentanţii mediului de afaceri, dincolo de obligaţia instituţiei amintite de a publica pe site şi de a aştepta reacţii din partea cuiva.
Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Romanian Business Leaders și Raiffeisen Bank, și-au propus să faciliteze transpunerea eficientă a acestei directive. Ca atare, în perioada imediat următoare lansării prezentului Policy Memo, vom face publice rezultatele unei cercetări comprehensive asupra practicilor de raportare non-financiară prezente în România pentru a înţelege dinamica domeniului şi preferinţele pentru un cadru sau altul de raportare non-financiară, dacă există o astfel de preferinţă.
În funcţie de rezultatele cercetării menţionate, vom invita companiile interesate, societatea civilă și Guvernul României să lucrăm împreună pentru ca mediul de afaceri autohton să pună bazele, prin transpunerea acestei directive, unui sistem de raportare care să asigure responsabilitatea mediului de afaceri. Această directivă este o oportunitate oferită de Uniunea Europeană, care ar trebui folosită de toți cei interesați de un mediu de afaceri curat și responsabil în România.
5.2. Recomandări pe termen scurt
Bunele practici în materie de raportare existente deja la nivelul mediului de afaceri din România precum şi contextul mai larg ce ține de nevoia de transparenţă și integritate a marilor companii sunt elemente cheie de care transpunerea Directivei privind raportarea non financiară trebuie să ţină cont. Astfel, principalele recomandări pe termen scurt sunt:
1. Consultarea mediului de afaceri. Consultarea obligatorie a reprezentanților marilor companii, în special a celor care au deja experiență și expertiză în raportarea non financiară și a altor actori interesați pentru transpunerea eficientă a prevederilor directivei la nivelul legislației românești este extrem de importantă și trebuie să includă decidenții publici din toate ministerele și autoritățile de resort;
2. Includerea filialelor marilor companii/grupuri internaționale: practica actuală a raportării non financiare în România arată că tocmai filialele/sucursalele marilor grupuri sunt cele care raportează astfel încât este importantă atât asigurarea transferul de bune practici dinspre aceștia către mediul de business și către actorii publici cât și includerea tututor filialelor companilor pe lista celor care intră sub incidența directivei;
3. Includerea companiilor publice/ public private: este de asemenea importantă abordarea cuprinzătoare a tututor elementelor noilor reglementări prin includerea marilor companii de stat în categoria celor care raportează răspunzând atât provocărilor legate de transparență și integritate cât și celor legate de asigurarea unui management responsabil și eficient.
5.3. Implicaţii pe termen mediu
În primul rând, companiile şi grupurile de firme care fac obiectul Directivei 2014/95/UE trebuie să se pregătească la nivel de organizaţie pentru a raporta. Raportul non-financiar în sine nu este decât momentul final al unui întreg proces, iar în 2017, când sunt aşteptate primele rapoarte, ele trebuie să detalieze politici, proceduri şi acţiuni anterior adoptate de companii pe cele 5 componente prevăzute în documentul legislativ european (mediu, social, forţă de muncă, drepturile omului, anticorupţie). Adoptarea unui cadru de raportare naţional sau internaţional, indiferent de cât de simplu sau de
complex ar fi el, presupune cel puţin costuri de timp, de resurse umane şi financiare. Cu cât aceste resurse sunt distribuite pe o perioadă mai mare, cu atât ele vor fi suportate mai uşor la nivel de organizaţie. Cu cât perioada de implementare a unui cadru de raportare non-financiară şi acomodare organizaţională cu acesta este mai mare, cu atât costurile tranzacţionale vor fi mai mici, iar performanţa organizaţională în ansamblu nu va fi afectată.
În al doilea rând, chiar dacă actuala formă publicată a Directivei 2014/95/UE impune doar obligativitatea unui raport consolidat la nivel de întreprindere sau grup de firme, în comunicatul de presă publicat de Consiliul Uniunii Europene în data de 29 septembrie 2014, după închiderea procesului de co-decizie, se vorbește de un raport pe care Comisia Europeană trebuie să-l prezinte până la 21 iulie 2018 cu privire la introducerea obligaţiei elaborării de rapoarte non-financiare pe ţară pentru fiecare stat-membru sau ţară terţă în care întreprinderea sau grupul îşi desfăşoară activitatea. Această solicitare pe care Consiliul a adresat-o Comisiei vine atât ca răspuns la solicitările grupurilor de interese europene favorabile raportării non-financiare, cât şi ca o prelungire a tendinţei actuale din domeniul raportării non-financiare, unde tot mai multe companii realizează rapoarte consolidate cu secţiuni dedicate fiecărei ţări în care îşi desfăşoară activitatea sau rapoarte individuale de ţară. Indiferent dacă această obligativitatea va ajunge să fie sau nu o realitate, tot va fi necesar ca întreprinderile şi grupurile mari să dezvolte capacitatea filialelor şi subsidiarelor proprii de a raporta în mod unitar către compania-mamă sau grupul-mamă.
În ceea ce priveşte dezvoltarea unei politici organizaţionale privind diversitatea, ea implică nu doar prezenţa unui asemenea document, ci mai ales selectarea persoanelor în organele administrative, de conducere şi de supraveghere ale întreprinderilor astfel încât politica să fie respectată. Din experienţa companiilor din Franţa şi din Regatul Unit în ceea ce priveşte implementarea unei astfel de politici, timpul şi eşantionul din care pot fi selectate persoane pentru a asigura un echilibru de gen la nivelurile de top ale companiilor lucrează în defavoarea organizaţiilor.(n14)
