Obligativitatea raportării non-financiare de către companii din UE.
Impactul Directivei 2014/95/UE asupra mediului de afaceri din România
Policy Memo 57, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Noiembrie 2014
1. Despre acest document
Documentul de faţă prezintă în mod sintetic obligativitatea pe care instituţiile Uniunii Europene au introdus-o ca anumite categorii de companii (denumite în continuare „întreprinderi”) şi grupuri de firme (denumite în continuare „grupuri”) să prezinte public informaţii nefinanciare privind activităţile lor economice şi informaţii privind diversitatea la nivel de organe administrative, de conducere şi de supraveghere. Această prezentare publică a informaţiilor respective este sinonimă cu ceea ce numim în domeniul responsabilităţii sociale drept „raportare non-financiară”, iar în continuare vom folosi expresia „raportare non-finaciară” pentru a descrie procesul, iar „raport non-financiar” pentru a ne referi la documentul elaborat în urma procesului de raportare.
Această obligativitate de raportare a fost introdusă în mod efectiv prin Directiva 2014/95/UE, iar în continuare vom arăta atât care a fost contextul formulării propunerii de directivă şi forma finală adoptată, cât şi implicaţiile sale la nivelul legislaţiei europene şi româneşti. Obiectivul principal al acestei prezentări este acela de a informa mediul de afaceri din România asupra conţinutului directivei şi efectelor pe care le va avea adoptarea ei la nivelul legislaţiei naţionale. În al doilea rând, documentul de faţă stabileşte un punct de pornire pentru dezbaterile privind posibilele opţiuni de transpunere a directivei în legislaţia naţională.
Este important de reţinut faptul că Directiva 2014/95/UE vine să modifice o altă directivă, şi anume Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi (din 26 iunie 2013). Iniţial, la momentul adoptării de către Consiliul Uniunii Europene a propunerii de directivă la data de 16 aprilie 2013, documentul legislativ amenda aşa-numitele Directive privind contabilitatea (The Accounting Directives): Directiva 78/660/EEC (din 25 iulie 1978) şi Directiva 84/349/EEC (din 13 iunie 1983), care se refereau la raportările financiare anuale şi consolidate ale anumitor tipuri de companii, ale băncilor şi altor instituţii financiare, precum şi ale asiguratorilor. Modificarea referinţei propunerii legislative respective vine ca urmare a procesului de consolidare a celor două directive privind contabilitatea într-una singură, lucru întâmplat după votul din Consiliul Uniunii Europene.
În al doilea rând, trebuie reţinut faptul că însăşi Directiva 2013/34/UE se află la momentul publicării prezentului Policy Memo în proces de transpunere la nivelul statelor-membre ale Uniunii Europene, implicit şi la nivelul României. Este de dorit ca acest proces de transpunere a Directivei 34, care ar trebui să fie unul dinamic şi transparent, să ţină seama de noua directivă adoptată. Dacă acest proces de transpunere va fi realizat etapizat, atât costurile implementării legislaţiei europene în cauză la nivel naţional, cât şi procesele în sine ar fi dublate inutil.
