A Police Spokesman’s Private Life
Subject of Media Scrutiny

[Media Ethics]

Resources | Case Studies | Media Ethics
Author(s): Cristian Ducu | Source: CARMAE Case Studies Repository | Language: Romanian | Date: September 9, 2012
Copyright: (c) 2012, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics. All rights are reserved.

Demilitarizarea Poliţiei Române este un proces care a avut loc la 12 ani de la momentul Decembrie 1989. Este un proces care a permis un control civil asupra acestei instituţii şi un statut oarecum diferit pentru membrii săi faţă de cel avut înainte. Odată cu 2002, noul statut al cadrelor angajate în Poliţia Română a accentuat şi mai mult rolul pe care îl joacă acestea în protejarea cetăţenilor şi interesului public zi de zi. Tot în acel moment au început un proces de transformare instituţională, biroul de presă al instituţiei căpătând un rol din ce în ce mai mare în comunicarea directă între aceasta şi opinia publică. Cel care a contribuit într-o bună măsură la profesionalizarea biroului de presă al Poliţiei este comisarul-şef Christian Ciocan. Din 2005 când a fost numit şef al Biroului de Presă al Poliţiei Capitalei, el a militat şi a reuşit să obţină introducerea unui sistem unic de informare a presei în toate instituţiile aflate în subordinea Poliţiei Române. De altfel, Christian Ciocan a publicat şi un scurt ghid pentru cei care îndeplineau atribuţiile de purtător de cuvânt la inspectoratele judeţene din subordinea Poliţiei Române.

În 2009, Ciocan a intrat în vizorul presei pentru prima oară în calitate de subiect de presă şi nu numai de purtător de cuvânt. Jurnaliştii din presa centrală, şi în mod special Dollores Benezic care lucra la „Evenimentul Zilei”, scriseră că purtătorul de cuvânt se îmbracă numai cu „haine de firmă”, lucru care ar intra în contradicţie cu situaţia financiară a unui angajat al Poliţiei Române.

În iulie 2010, presa mondenă din România relata destul de amplu despre o presupusă despărţire a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei de logodnica sa. De exemplu, tabloidul „Click” relata la vreme respectivă că relaţia cu iubita sa, A.G., director general al unui trust media românesc, s-a încheiat datorită posesivităţii excesive a acesteia. Pentru a da mai multă credibilitatea materialului de presă, autorii citau o sursă anonimă: „Ciocan a refuzat să spună motivele pentru care a decis să rupă relaţia cu Adina, dar sursele spun că posesivitatea acesteia l-ar fi determinat pe comisar să nu-şi mai pună pirostriile: «Era foarte posesivă şi îi sărea ţandăra mai des decât îi sărea lui Christi. El are nevoie de o femeie blândă, nu sălbatică.» Adina Gheorghe este marketing manager la Burda România şi are 34 de ani.” [N1]

La câteva luni după ce presa mondenă scrise despre viaţa amoroasă a lui Christian Ciocan, acesta a reintrat în vizorul jurnaliştilor cu o declaraţie făcută după accidentul şi scandalul în care a fost implicat fiul parlamentarului PDL Sorina Plăcintă. Acesta afirmase că, în cazul unor conflicte în stradă precum cel cu fiul Sorinei Plăcintă, se recomandă ca cetăţenii să nu intervină fiindcă pot deveni victime. După un răstimp extrem de scurt de la declaraţia purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, instituţia la care acesta era angajat a remis presei un comunicat în care se preciza că punctul de vedere exprimat de Ciocan este unul personal, care nu reprezintă şi punctul de vedere oficial.

În seara de 13 martie 2012, la Ştirile ProTV, una dintre cele mai urmărite emisiuni de ştiri din România, Andreea Esca prezenta o ştire despre „cel mai mare dealer de droguri din Capitală”. Deşi materialul de presă este despre un individ pe nume Bogdan Niţă, zis „Vulpe”, a fost arestat de Poliţie pentru posesie de droguri de mare risc, o bună parte din acesta trimite la o presupusă legătură care ar exista între comisarul-şef,o domnişoară numită în material „fata de suflet a lui Nuţu Cămătaru” şi cel arestat. În ştire sunt introduse două poze care îl prezintă pe Christian Ciocan la o petrecere alături de o domnişoară. Aceeaşi domnişoară este prezentată şi alături de Bogdan Niţă, zis „Vulpe”. Jurnaliştii precizează că pozele respective au fost prezentate pe site-ul de socializare Facebook chiar de către domnişoara în cauză, dar la solicitarea acestora ea ar fi negat că ştie cu ce se ocupa Bogdan Niţă.

Verificând informaţiile din ştirea difuzată de ProTV putem afla, de exemplu, că pozele invocate de jurnalişti au fost făcute în urmă cu 4 ani de zile, la o petrecere organizată de Cătălin Tutilescu, fiul chestorului-şef Marian Tutilescu, la un restaurant cu teresă aflat la aproximativ 6 km de Drobeta Turnu-Severin. La petrecerea respectivă au participat mai multe persoane din Poliţia Română, însă fără ca la petrecere să fie prezent şi Bogdan Niţă.

Pe 14 martie 2012, ziarul „Adevărul”, preluând informaţia privind prezenţa lui Christian Ciocan la o petrecere la care ar fi participat şi presupuşi infractori, publică un material amplu despre diverse viaţa privată a acestuia. Materialul purta titlul Ce trăsnăi a mai făcut poliţistul Christian Ciocan: de la chiloţi cu logoul lui, până la flirt cu vedete şi iubite de infractori şi încerca să creioneze imaginea unui om cu moravuri uşoare şi aflat în legătură directă cu lumea infractorilor:„Poliţistul Christian Ciocan a trecut prin mai multe scandaluri, însă a avut şi o ‘realizare’. În noiembrie 2010, celebrul designer român Cătălin Botezatu lansa o linie de lenjerie intimă dedicată actualului purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Pe vremea acea, Ciocan era şeful Serviciului de Presă din cadrul Poliţiei Capitalei. Pe chiloţii dedicaţi poliţistului nu apărea însă şi numele acestuia, ci doar logoul lui. Mai exact, pe lenjeria intimă era desenat un ciocan. Mai mult, ‘naşa’ acestui articol vestimentar este chiar Elisabeta Lipă, una dintre cele mai bune canotoare ale României.

«Acum e prima dată în istoria Poliţiei când cel mai cunoscut designer creează o linie de lenjerie intimă dedicată unui poliţist. Este pentru prima dată când Cătălin Botezatu a vorbit în termeni extraordinari de Poliţie», afirma în presă, în 2010, Christian Ciocan.

 

Acesta a explicat atunci şi cum le-a venit ideea de a scoate gama de lenjerie intimă. «Acum doi ani, eram la Howard Johnson, la un concurs de miss, îşi aminteşte comisarul-şef. Eram la masă cu Elisabeta Lipă şi Cătălin Botezatu. Şi-i spun: băi Cătă, să îmi faci şi mie o pereche de chiloţi. El zice da. Eu revin, vreau elastic. Şi el zice: adică vrei să scrie Christian Ciocan. Elisabeta a intervenit şi ea: adică o colecţie by Botezatu. Eram la o discuţie mondenă, ce să facem, să discutăm de teoria relativităţii?», susţinea poliţistul.” [N2]

Autorul articolului din ziarul „Adevărul”, Florin Stoican, relatează şi întâmplarea din clubul Bamboo, de la ziua de naştere a lui Cătălin Botezatu. Însă în relatare se strecoară o „mică” eroare, şi anume se afirmă că, deşi a participat la petrecere împreună cu iubita sa, Christian Ciocan s-ar fi sărutat cu criticul vestimentar Raluca Bădulescu. La petrecerea respectivă, comisarul-şef Ciocan venise însoţit chiar de Raluca Bădulescu întrucât prietena acestuia nu se afla în oraş la momentul respectiv. Cât priveşte sărutul, autorul articolului reia şi declaraţia lui Ciocan de la momentul întâmplării: “«E posibil să mă fi pupat cu foarte multă lume. Eu nu sunt un entertainer, sunt doar un om care are dreptul ca în timpul liber să meargă la o petrecere. Am mers la petrecerea prietenului meu Cătălin Botezatu, unde m-am simţit foarte bine, dar nu am stat foarte mult. Până la urmă sunt liber să mă distrez în timpul meu liber», declara referitor la situaţia în care a fost pus, poliţistul.”

În finalul materialului, Stoican publică una dintre pozele difuzate blurat de ŞtirileTV, însă fără a mai ascunde feţele celorlalţi participanţi la petrecere. Deşi textul propriu-zis al articolului nu precizează identitatea celorlalţi participanţi, sub poză este trecut drept explicaţie următorul text: „Christian Ciocan, Mihaela şi Bogdan Niţă!”, lucru care îi plasează pe cei trei la acelaşi eveniment. Numai că personajul prezentat drept Bogdan Niţă de jurnalistul Florin Stoican este A.M., ofiţer MAI, care activează în cadrul DIICOT.

Tot la începutul lui 2012, un alt ziar central, şi anume „Jurnalul Naţional”, publica un articol intitulat Christian Ciocan, acuzat de o jurnalistă de hărţuire sexuală. Articolul de presă nesemnat menţiona că „Ciocan i-ar fi trimis ziaristei mai multe SMS-uri cu “conţinut nepotrivit”. Situaţia este anchetată de superiorii acestuia din IGPR.”[N3] Redacţia, pentru a nu fi acuzată că nu solicită şi punctul de vedere al subiectului de presă, a încercat să-i ia un interviu telefonic purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Comisarul-şef Christian Ciocan nu a dorit să facă nici un comentariu, însă autorul articolului a ţinut să introducă în text scurta convorbire telefonică purtată cu acesta: “«Este Vinerea Mare, eu sunt credincios, azi-dimineaţă am făcut şi eu toate cele creştineşti şi nu pot să vă răspund la alte întrebări. Întrebaţi-i, vă rog, pe cei care spun asta. Eu mă gândesc la Dumnezeu şi la cele creştineşti, este Vinerea Mare, este postul Paştelui, de la mine nu aflaţi altceva în această perioadă», a declarat pentru Adevărul. Christian Ciocan.”

După apariţia tuturor acestor informaţii, presa a început să scrie că şefii lui Christian Ciocan l-ar fi suspendat. Postul de televiziune B1 TV este cel care a difuzat pentru prima oară ştirea, jurnaliştii acestui post de televiziune dând informaţia ca provenind din surse de încredere. Numai că la scurt timp după difuzarea informaţiei, mai precis în data de 18 aprilie 2012, Poliţia Română dă publicităţii un comunicat de presă în care se menţionează explicit faptul că nu există nici o investigaţie care să-l vizeze pe Christian Ciocan şi nici existenţa vreunei sancţiuni:

„Având în vedere ştirea prezentată pe postul de televiziune B1TV, potrivit căreia comisarul-şef de poliţie Christian Ciocan a fost suspendat din funcţie, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Poliţiei Române este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Comisarul-şef de poliţie Christian Ciocan este şeful Biroului Informarea Presei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi purtătorul de cuvânt al acestei instituţii.
Ofiţerul nu a fost vreodată şi nu este suspendat din funcţia publică pe care o deţine.
Comisarul-şef Christian Ciocan lucrează în Poliţie de 21 de ani şi nu a fost niciodată sancţionat.”
TEME DE DISCUŢIE:
Q1. Care sunt limitele vieţii private în cazul unui PR-ist care lucrează pentru o instituţie public?
Q2. Care este gradul de expunere publică până la care un funcţionar public ar trebui să meargă?
Q3. Materialele de presă despre activităţile publice şi private ale lui Christian Ciocan ar putea constitui un fel de hărţuire?
Q4. Care ar fi criteriile după care aţi judeca activitatea comisarului-şef Christian Ciocan?

NOTE:
[N1] Sursa: http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/ciocan-s-a-despartit-logodnica-posesiva_0_988701312.html.
[N2] Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-christian_ciocan_scandal-catalin_botezatu -monden-politist-traznai-infractori_0_663534134.html.
[N3] Sursa: http://www.jurnalul.ro/observator/ciocan-hartuire-sexuala-jurnalista-609999.htm. Material publicat în data de 13 aprilie 2012, doar pe site-ul ziarului “Jurnalul Naţional”.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.