Palm Oil Industry Facing Strong Bullying Campaigns

Resources | Case Studies | Media Ethics
Author(s): Cristian Ducu | Source: CARMAE Case Studies Repository | Language: Romanian | Date: September 9, 2012
Copyright: (c) 2012, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics. All rights are reserved.

Lumea în care trăim este dominată nu doar de o dezvoltare tehnologică extrem de dinamică, ci şi de multe obsesii. Multe dintre aceste obsesii sunt legate de ceea ce mâncăm şi sănătatea organismului nostru. Iar dacă ne referim la mâncărurile prăjite şi influenţa negativă a acestora în dezvoltarea unor forme de cancer, ne vin imediat în minte sfaturile zecilor de specialişti în nutriţie şi medicină care se perindă pe la televizor sau ne condimentează lectura zilnică. Aceştia acuză în mod direct utilizarea uleiurilor de măsline, de floarea soarelui ori uleiurilor vegetale, în acelaşi timp în care proclamă valoarea inestimabilă în bucătărie a uleiului de palmier. Iar multe companii care folososesc uleiurile tradiţionale au răspuns acestei obsesii schimbându-le cu uleiul de palmier. Lupta dată de nutriţionişti între “grăsimile bune” (grăsimile nesaturate) şi “grăsimile rele” (grăsimile saturate) a fost transpusă în acest fel în economia reală. McDonalds a schimbat uleiul de floarea soarelui folosit în prăjirea cartofilor pai cu ulei de palmier … pentru sănătatea clienţilor săi; firmele care produc biscuiţi au trecut şi ele pe acelaşi ingredient … tot în spiritul promovării unui stil de viaţă sănătos; în timp ce sponsorizările unor emisiuni tv au transformat preparea cu ulei de palmier intr-o chestiune de bontón.

Uleiul de palmier este numit adesea “aurul lichid”. Întrebuinţările sale în industrie nu se limitează la produsele semipreparate, dulciuri ori uleiul pentru gătit. World Wide Fund for Nature afirmă că aproximativ 50% din produsele din supermarket-uri sunt ambalate în materiale obţinute din ulei de palmier. O bună parte din produsele cosmetice, şi în mod special săpunurile, conţin ulei de palmier ascuns sub o denumire tehnică: sodium palmitate.

În ultimul timp se discută din ce în ce mai mult despre utilizarea uleiului de palmier ca biocombustibil. Presiunea pe utilizarea biomasei în producţia de energie devine literă de lege în multe state. Guvernul Marii Britanii, de exemplu, a decis crearea unui instituţii oficiale care să impulsioneze exploatarea biomasei. Multe alte state au anunţat că şi ele sunt interesate de această resursă. Altfel spus, cu fiecare zi ce trece, cererea pentru biomasă, şi implicit şi pentru uleiul de palmier, mai ieftin decât alte tipuri de biomasă, creşte. Iar ţările producătoare de “aur lichid”, în special Malaezia şi Indonesia, îşi pun problema dezvoltării acestui sector pe suprafeţe cât mai extinse. Pe cale de consecinţă, în aceste ţări se duce o luptă între nevoile de dezvoltare economică şi natură: limitele pădurilor tropicale, care găzduiesc specii pe cale de dispariţie precum urangutanii şi tigrii de Sumatra, se modifică de la o zi la alta în defavoarea animalelor şi planetei.
În 2007, sprijinindu-se pe concluziile unui raport al GRASP şi UNESCO,[*1] “The Guardian” susţinea că incendiile de pădure din Indonezia au condus la o emisie de dioxid de carbon estimată la 1400 mii de tone pe an şi că, în circa 15 ani, adică până în 2022, aproximativ 98% din pădurile Indoneziei şi Malaeziei vor dispărea.[*2] Autorul materialului de presă citează un oficial indonezian care afirma că:

“Guvernul indonezian pur şi simplu nu are capabilităţile sau capacitatea de a gestiona teritoriile destinate plantaţiilor de palmieri fără ajutorul europenilor,americanilor, japonezilor sau fără ajutorul altora interesaţi.”

În acest context, multe organizaţii non-guvernamentale internaţionale au început să preia din rolul statelor afectate de febra “aurului lichid” şi să pună presiune pe instituţiile şi companiile implicate. Dintre toate aceste ong-uri, Greenpeace a fost de departe cea mai vocală. Greenpeace a lansat o campanie la nivel mondial prin care încearcă să atragă atenţia asupra faptului că industria uleiul de palmier se construieşte pe un dezastru ecologic, iar mariile companii îşi cresc profiturile fără să se gândească la consecinţe. Adesea a fost aruncat în joc argumentul potrivit căruia acţiunile noastre de astăzi afectează iremediabil viitorul generaţiilor următoare (Argumentul dreptăţii intergeneraţionale).[*3]

Demersului de conştientizare privind acest dezastru s-au alăturat şi alte ong-uri, mai mici sau mai mari, dar şi posturi de televiziune şi personalităţi publice. Unii, aşa cum este cazul cu World Wide Fund for Nature, cunoscută sub abrevierea WWF sau sub sigla ursului panda, a adoptat o viziune pozitivă, încercând să îmbine nevoia companiilor de materie primă ieftină cu dorinţa de a proteja natura. Iar metoda aleasă a constat în promovarea certificării RSPO, adică Roundtable on Sustainable Palm Oil, o iniţiativă internaţională prin care companiile care folosesc ulei de palmier în producţie se obligă să nu colaboreze decât cu firme sau fermieri care sunt recunoscuţi de un for special ca ţinând seama de mediu.[*4]

Modul cum s-a implicat WWF a fost destul de direct: a organizat cursuri despre dezvoltarea sustenabilă a plantaţiilor de palmieri pentru fermierii din ţările supuse acestei exploatări economice agresive. În felul acesta, WWF s-a asigurat că cei implicaţi direct în existenţa plantaţiilor, fermierii înşişi, ştiu cum să-şi construiască o afacere de succes şi fără să distrugă pădurea tropicală. În programele WWF li s-au explicat fermierilor cum pot avea plantaţii care dau producţii mari şi sustenabile şi fără să fie nevoie să-şi extindă suprafaţa plantată cu palmieri.

Simultan, WWF a alcătuit un top al companiilor care folosesc în producţie ulei de palmier. Acest top, intitulat WWF Palm Oil Buyers’ Scorecard,[*5] listează în 2009 în primele poziţii companii precum Marks & Spencers, Unilever, Cadbury, The Body Shop, L’Oreal. Între Cadbury şi Danone este o diferenţă de 20,5 puncte din 29 posibile, prima primind un punctaj de 24, iar cea de-a doua doar 3,5. Auchan a refuzat să ia parte la această listare iar Metro a obţinut 0 puncte. Scopul topului realizat de WWF este de a funcţiona în genul unei oglinzi pentru acele companii care folosesc în producţie uleiul de palmier şi să le determine să folosească doar ulei provenind de la plantaţii sustenabile, certificate RSPO.

În al treilea rând, WWF s-a ocupat de gradul de conştientizare al consumatorii cu privire la ce înseamnă consumul de produse pe bază de ulei de palmier care nu provine de la plantaţiile sustenabile. Prin diferitele materiale realizate de echipele de voluntari ale WWF, consumatorii de îngheţată, biscuiţi săpun, şampon şi alte produse cu ulei de palmier în compoziţie au aflat că acţiunile lor la raft poate duce la dispariţia celor mai inteligente maimuţe şi celei mai puţin cunoscute feline din pădurea tropicală.

Greenpeace, în spiritul de care a dat întotdeauna dovadă, a adoptat o poziţie mai vehementă în ceea ce priveşte plantaţiile de palmieri şi defrişarea terenurilor pentru a face loc unor astfel de exploatări agricole. În primul rând, Greenpeace a luat în vizor una dintre cele mai mari companii de produse pe bază de ulei de palmier: Nestlé.
Strategia ong-ului a fost să-şi construiască o campanie de publicitate virală împotriva produselor pe care Nestlé le are în portofoliu. Aşa se face că voluntarii Greenpeace s-au concentrat asupra KitKat, batoanele de napolitane cu glazură de ciocolată. Au fost realizate reclame virale cu un conţinut extrem de violent la nivel simbolic: un tânăr încearcă să muşte dintr-un baton care se dovedeşte a fi o bucată dintr-un urangutan, sângele acelei fiinţe întinzându-se în jurul gurii personajului (imaginile aduc mai degrabă cu cele în care un lup, mânjit de sânge, încearcă să se şteargă ca după un ospăţ regal, simbolizând lăcomia). După Nestlé, cu al său KitKat, a venit rândul săpunului Dove, de la Unilever, şi al păpuşilor Barbie şi Ken de la Mattel.

Campania de comunicare a Greenpeace s-a oprit pe trei produse esenţiale ce conţin ulei de palmier: un produs alimentar, un produs de îngrijire şi un produs recunoscut în toată lumea – o păpuşă extrem de populară indiferent de poziţia pe glob. În toate cazurile, Greenpeace a mizat pe violenţa simbolică drept instrument de convingere. Într-una dintre reclamele anti-Mattel, Greenpeace ridiculizează compania în cauză pentru modul cum îşi tratează clienţii şi pentru că nu-şi cunoaşte suficient de bine produsele.

Dar ong-ul mai sus amintit nu s-a oprit la reclame pe Internet ori la comentarii negative despre companiile care i-au căzut victime. De exemplu, în cadrul campaniei împotriva batoanelor KitKat, Greenpeace a realizat materiale publicitare outdoor de dimensiuni impresionante în care denumirea produsului era schimbată în Killer, adică “ucigaşul”, iar sloganul clasic “Have a break, have a KitKat” (“Ia o pauză, ia un KitKat!”) a fost parodiată, fiind schimbată cu “Give me a break” (“Scuteşte-mă!”).

Ca şi când aceste acţiuni nu ar fi fost suficiente, Greenpeace a boicotat a 143-a Adunare Generală a acţionarilor Nestlé. Întâlnirea de la Lausanne din 2010 a fost condimentată prin apariţia în faţa clădirii în care avea loc evenimentul a unui număr considerabil de persoane mascate drept urangutani, prin împărţirea de fluturaşi-manifest la intrare în clădire dar şi interiorul acesteia. Cu altă ocazie activiştii Greenpeace îmbrăcaţi ca urangutani au descins la sediul central din Croydon şi au “plantat” la întrare în clădire o serie de butoaie galbene care aveau eticheta KitKat cu inscripţia “Killer”. Tot în 2010, membrii Greenpeace din Germania au reuşit să instaleze pe clădirea Nestlé din Frankfurt am Main un banner uriaş pe care era înfăţişat un urangutan cu braţele ridicate şi o mână îndreptând un baton KitKat înspre acesta ca şi când ar fi avut o armă.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse de Greenpeace, Nestlé a început să-şi informeze mai bine clienţii despre utilizarea uleiului de palmier în produsele sale şi şi-a declarat angajamentul ca până în 2015 să folosească doar ulei de palmier provenind de la plantaţii certificate RSPO. Cu toate acestea, campaniile agresive ale Greenpeace au determinat cel puţin o perspectivă „mai suspicioasă” din partea consumatorilor faţă de produsele companiei Nestlé.

Pentru împătimiţii de fast-food, deşi McDonalds nu a beneficiat de un tratament similar din partea unui ong, managementul companiei a anunţat în decursul lunii martie 2011 că a introdus o nouă politică privind utilizarea uleiului de palmier, ambalajelor, cărnii de vacă şi pui, precum şi a cafelei din surse sustenabile cu scopul declarat de a reduce impactul asupra mediului. Noua politică poartă numele Sustainable Land Management Commitment şi implică, în cazul uleiului de palmier, doar achiziţia de la furnizori care au obţinut certificarea RSPO sau sunt în curs să o obţină până la finele anului 2011. În felul acesta, McDonalds speră să răspundă criticilor acerbe care se aduc marilor consumatori de ulei de palmier. Ca atare, s-a angajat ca până în 2015 să ajungă să folosească ulei de palmier doar de la furnizori certificaţi RSPO.

Cum eforturile de a pune presiune pe companiile care folosesc uleiul de palmier s-au înmulţit la nivel global, reacţia companiilor nu a întârziat să apară. Acesta este motivul pentru care putem vorbi de o tendinţă generală de a apela doar la produse dezvoltate în sustenabil.
TEME DE DISCUŢIE:
Q1. Care sunt diferenţele dintre strategia WWF şi cea a Greenpeace?
Q2. Identificaţi cel puţin o cauză pe care o consideraţi de importanţă vitală pentru comunitatea din care faceţi parte şi stabiliţi 3 măsuri pe care le-aţi lua pentru a o aduce în faţa concetăţenilor.
Q3. Care ar fi actorii pe care i-aţi implica în promovarea cauzei selectate şi ce rol ar avea fiecare?

NOTE:
[1] *** –- The Last Stand of the Orangutan. State of Emergency: Illegal Logging, Fire, and Palm Oil in Indonesia’s National Parks; UNEP şi UNESCO, 2007. Url: http://www.unep.org/grasp/docs/2007Jan-LastStand-of-Orangutan-report.pdf.
[2] MacKinnon, Ian -– Palm Oil: the biofuel of the future driving an ecological disaster now; în “The Guardian”, 4 aprilie 2007. Url: http://www.guardian.co.uk/environment/2007/apr/04/energy.indonesia.
[3] Pentru o abordare riguroasă a acestui argument, se poate consulta volumul lui Axel Gosseries, Despre dreptate între generaţii (Tr. Corina Cojanu, Editura Paideia, Bucureşti, 2011).
[4] Mai multe detalii despre RSPO pot fi găsite pe site-ul oficial: http://www.rspo.org/.
[5] Se pot afla mai multe despre această listă accesând pagina WWF: http://wwf.panda.org/what_we_do/footprint/agriculture/palm_oil/ solutions/responsible_purchasing/palmoil_scorecard/

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*