Negotiating Benefits for the Local Community

Resources | Case Studies | Media Ethics
Author(s): Cristian Ducu| Source: CARMAE Case Studies Repository | Language: Romanian | Date: September 9, 2012
Copyright: (c) 2012, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics. All rights are reserved.

Un grup de investitori italieni vine într-o vizită de prospecţie într-o comună din apropierea Timişoarei. Ei intenţionează să-şi construiască o fabrică de materiale plastice pentru industria auto şi cea medicală şi să-şi reducă spaţiile de producţie pentru fabrica de textile. Criza economică a afectat destul de serios vânzările în domeniul textilelor, iar fabrica a pierdut circa 40% din contractele avute la începutul lui 2009. În fabrica de textile lucrează 400 de persoane calificate la locul de muncă, iar noua hală de producţie va crea 50 de noi locuri de muncă. Fiind complet automatizate, instalaţiile de injecţie a maselor plastice pot fi operate chiar şi cu 40 de angajaţi. Cu toate acestea, investitorii intenţionează să angajeze 50 de persoane cu calificare medie şi superioară. Noua investiţie se ridică la 10 de milioane de euro, la care se adaugă cele 6 milioane de euro deja folosiţi la prima parte a proiectului (fabrica de textile). O parte din instalaţii sunt deja contractate, urmând ca termenul de livrare să fie luna octombrie 2011.

Investitorii au construit prima hală de producţie în 2007, pe un teren de 7000 m2 achiziţionat de la o persoană privată. Conform planurilor, noiile spaţii trebuie construite pe un teren învecinat cu cel pe care se află prima hală. Terenul are numai 4000 m2, însă este al primăriei din comuna respectivă, iar el nu este utilizat decât ca loc de depozitare a deşeurilor menajere şi din construcţii. Conform legii, nu există prea multe posibilităţi prin care firma italienilor ar putea să intre în posesia terenului. Dintre toate acestea, cea mai bună soluţie este concesionarea lui pe o perioadă de 49 de ani.

Pentru a-şi pune în practică planurile, investitorii îl vizitează pe primar şi îi propun ca, în schimbul terenului, firma lor să se oblige să recupereze o suprafaţă dublă de teren devenită groapa de gunoi a localităţii (app. 8000 m2), să angajeze din localitate cel puţin 10% dintre noii angajaţi şi să sprijine cu 20 mii Euro, sub formă de sponsorizare, construcţia unei brutării sociale.Toate acestea se adaugă la suma convenită de cele două părţi ca redevenţă fixă.

În comună mai există două fabrici de textile care lucrează în sistem lohn. Ele aparţin unui investitor britanic şi, respectiv, unui investitor italian. Prima a avut la 1 ianuarie 2011 circa 600 de angajaţi, dar şi-a redus numărul de angajaţi la jumătate în luna mai. Cea de-a doua, a avut în primul an de funcţionare, adică în 2010, 100 de angajaţi, dar şi-a mărit de trei ori numărul de angajaţi în ultimele trei luni – mai, iunie, iulie – cu 30, 50 şi respectiv 10.Pe lângă cele trei fabrici, în comună nu există alţi angajatori care să preia din forţa de muncă locală.

Nici una dintre cele trei firme nu are un sindicat care să reprezinte angajaţii. Dată fiind mentalitatea oamenilor locului, apartenenţa la un sindicat este văzută cu o reticenţă neobişnuită de către angajaţi. Mulţi dintre aceştia au studii medii, nu-şi cunosc drepturile, iar semnarea contractelor de muncă s-a făcut în bloc, fără asistenţă juridică şi fără vreun fel de negociere a salariilor şi pachetelor de beneficii suplimentare. Cea mai apropiată reprezentanţă sindicală se află la 30 de km, în Timişoara. Eforturi din anii trecuţi depuse de unii lideri sindicali de la Timişoara de a-i determina pe angajaţii fabricilor de textile să ceară constituirea unui sindicat local au eşuat fără nici un „sprijin” din partea patronilor.

Terenul pentru care se va semna actul de concesiune între primărie şi investitorii italieni este foarte aproape de un canal care este direct legat la Mlaştina Satchinez, rezervaţie naturală de mai bine de 200 de hectare în zona comunei Satchinez. Mlaştina adăposteşte o marie varietate de păsări acvatice migratoare şi este protejată ca rezervaţie Natura. Există un risc destul de mic ca, în cazul unor fenomene meteorologice extreme, o porţiune destul de însemnată din cei 8000 m2 recuperaţi de firma italienilor să fie inundaţi. Cu această ocazie este posibil ca anumiţi agenţi chimici utilizaţi la masele plastice să ajungă în canalul cu pricina şi de acolo în Mlaştina Satchinez.

Pentru oamenii din comună, ong-urile sunt un lucru straniu. Singurul ong este o asociaţie a unui profesor, care şi a făcut o astfel de organizaţie pentru a dezvolta proiecte educaţionale. Asociaţia a derulat mai multe proiecte în zona ecologiei şi în cea a valorificării tradiţiilor locale, toate având în centrul atenţiei elevii. Profesorul este şi consilier local, ocazie cu care a aflat despre intenţia primarului de a da terenul în concesiune. Cunoscând zona destul de bine, el s-a opus acestei intenţii. Profesorul este destul de bine conectat la lumea ong-urilor din judeţul Timiş şi face parte dintr-o reţea naţională de specialişti în domeniul ecologiei.

TEME DE DISCUŢIE:
Q1. Ce ar trebui să facă profesorul şi asociaţia sa? Cum l-ar putea convinge pe primar să nu dea terenul în concesiune?
Q2. În calitate de reprezentant sindical, cum aţi putea aborda problema înfiinţării unui sindicat în cele trei fabrici de textile?
Q3. În cazul în care investitorii italieni ameninţă că în lipsa semnării acordului de concesiune îşi vor retrage o parte din investiţiile iniţiale şi vor disponibiliza mai bine de 2/3 din actualii angajaţi, ce aţi putea face în calitate de primar/reprezentant al comunităţii?

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*